Saturday 7 August 2010

We really are drifting apart

Acum aproape 2 ani, mă întrebam dacă există cu adevărat friends for life. Optimismul din mine vroia să creadă că există, de fapt, chiar și acum vreau să cred asta. Doar că viața îmi demonstrează, poate puțin cam dur, că un există așa ceva. Că oamenii se îndepărtează. Chiar fără să își dea seama. Nu doresc să reiau aceeași discuție ca atunci, aceleași motive, aceleași argumente. Însă e destul de trist să îți dai seama de aceste probleme în relațiile care le ai cu anumite persoane.

Totul se reduce la timpul pe care îl investești. Cu cât mai mult, cu atât mai bine. Și mai trebuie ținut cont de ceva. Nu se poate investi doar dintr-o anumită parte, totul trebuie să fie echitabil. Să luăm, ipotetic, o fostă clasă de liceu, câțiva foști-colegi care se înțelegeau destul de bine în liceu și s-au înțeles destul de bine și post-liceu, până la un anumit punct. Punctul în care doar unii își dau interesul să se întîlnească cu restul, iar restul nu răspund la invitații și nu fac și ei invitații. De ce să mai continue așa? Probabil dacă nu ar face invitații aceleași persoane întodeuana, un s-ar vedea deloc...

Până nu demult era o locație în care se întâlneau aproape săptămânal, era o locație care avea o puternică încărcătură sentimentală pentru majoritatea. Însă, mulți nu mai vor să vina la tradiționala întâlnire săptămânala fiindca s-au plictisit.

"De ce nu schimbăm locația?" unii întreabă. De ce ar face asta? De ce să schimbi ceva care e frumos și stabilit? Cu ce ai putea înlocui ordinea? Doar cu haos. De când cu aceste nemulțumiri, nu prea se mai întâmplă să se vada toți prietenii împreună, doar cu ocazii speciale, obligații s-ar putea numi. Dar poate că și astea vor fi uitate în curând.

Se spune că oamenii își schimbă plaja de prieteni odată la un număr de ani. Și încep să cred că e adevărat. Unele lucruri se schimbă din cauza unor situații speciale, unice, sau din cauza unor lucruri simple. Trebuie să acceptăm schimbarea. Și deși e trist, fiindcă toate părțile realizează că we really are drifting apart, își dau seama că e normal și că... un lucru frumos nu durează. Un lucru frumos e ceva la care poți renunța doar ca să îl poți aprecia și pe viitor.

E inutil, deci, să pătăm amintiri frumoase cu prezentul sumbru. We're drifting apart.

2 comments:

  1. chair daca ar exista...ti se ia de ei la un moment...si lor de tine...

    ReplyDelete
  2. Nu conteaza locul atata timp cat esti cu persoanele potrivite :D

    ReplyDelete